Job 28

Despre originea înțelepciunii

1Cu siguranță, argintul are o mină din care este scos,
iar aurul are un loc unde este curățit.
2Fierul este luat din pământ,
și arama este scoasă din minereu.
3 Omul pune capăt întunericului
și caută până în locurile cele mai adânci
după piatra întunericului și a umbrei morții.
4El sapă o fântână departe de locuința oamenilor,
în locuri necălcate de piciorul omului;
el stă atârnat și se clatină, departe de oameni.
5Pământul din care iese hrana
este răscolit pe dedesubt ca de foc.
6Pietrele lui sunt locul safirului
și în el se află pulberea de aur.
7Nicio pasăre de pradă nu știe acea cărare ascunsă,
nici ochiul șoimului n-a văzut-o.
8Nici animalele sălbatice cele mai mândre n-au călcat pe ea;
leul n-a trecut niciodată pe acolo.
9 Omul își pune mâna pe stânca de cremene
și răstoarnă munții din rădăcini.
10El sapă șanțuri în stâncă,
și ochii lui îi văd toate bogățiile.
11El stăvilește izvoarele râurilor
și aduce la lumină lucruri ascunse.

12Dar unde poate fi găsită înțelepciunea?
Unde locuiește priceperea?
13Omul nu-i cunoaște locuința;
ea nu poate fi găsită pe pământul celor vii.
14Adâncul zice: «Nu este în mine!»,
iar marea zice: «Nu este la mine!».
15Ea nu se dă în schimbul aurului ales,
nici prețul ei nu poate fi cântărit în argint.
16Ea nu poate fi cumpărată cu aur de Ofir
și nici cu onix prețios sau cu safir.
17Aurul și cristalul nu se pot compara cu ea,
și nu poate fi schimbată pe bijuterii de aur pur.
18Coralii și cristalul nu merită a fi amintite;
prețul înțelepciunii este mai mare decât al rubinelor.
19Topazul de Cuș nu se poate compara cu ea;
ea nu poate fi cumpărată cu aur pur.

20De unde vine atunci înțelepciunea?
Unde este locul priceperii?
21Ea a fost tăinuită de ochii a orice este viu
și a fost ascunsă de păsările cerului.
22Locul Nimicirii
Ebr.: Abaddon.
și Moartea zic:
«Am auzit doar vorbindu-se despre ea».
23Dumnezeu înțelege calea către ea
și El îi cunoaște locul,
24pentru că El Se uită până la marginile pământului,
vede tot ce se întâmplă sub ceruri.
25Când i-a stabilit vântului greutatea
și a măsurat mărimea apelor,
26când a stabilit o hotărâre pentru ploaie
și o cărare pentru lumina trăsnetelor,
27atunci S-a uitat la înțelepciune și a vestit-o;
a consolidat-o și a încercat-o.
28Apoi i-a zis omului:
«Iată, teama de Stăpânul – aceasta este înțelepciune,
și depărtarea de rău este pricepere»“.
Copyright information for RonNTR